Prima zi de școală a început cu entuziasmul celor mici și criticile liceenilor

Publicat: 09 sept. 2019, 15:46 Autor: D. C. Life
Prima zi de școală a început cu entuziasmul celor mici și criticile liceenilor

Începutul de an școlar a venit cu emoții contradictorii printre elevii întorși la clase.

Prima zi de școală. Dacă cei din clasele mai mici dau dovadă de bucurie și entuziasm, liceenii critică absența practicii în școli și spun că aceasta este principalul „handicap” al sistemului.

Noul an școlar 2019 – 2020 a debutat, luni, când 2.824.594 de elevi şi copii de grădiniţă au trecut din nou pragul unităților de învățământ. În timp ce elevii din clasele mici sunt entuziasmați, cei mari sunt pesimiști, invocând„șchiopătatul” pe care sistemul de învățământ românesc îl are în momentul de față.

Prima zi de școală

Un profesor este suspectat de otravirea mancarii elevilor sai

Adelina și Ana sunt eleve în clasa a III-a la Şcoala gimnazială nr. 79 din Capitală. Fetele au pășit cu mult entuziasm în clase în prima zi a noului an școlar.

„Avem puține emoții. Ne place foarte mult la școală. La școală, ne place în special matematica. Vrem să le transmitem copiilor care încep azi școala să aibă mult succes în noul an școlar și să fie sănătoși”, au spus elevele.

Foarte aproape de această școală gimnazială se află Colegiul Național „Ion Creangă”, unde entuziasmul prezent în curtea celor mici e înlocuit cu critica adusă sistemului educațional românesc, care ar trebui, potrivit liceenilor, să „îmbrace haine” aplicate, practice.

Lucian Grasu e elev în clasa a XII-a la acest liceu și consideră că sistemul educațional actual are nevoie de câteva modificări esențiale.

„Ar trebui să învățăm ce vrem noi să învățăm mai mult, să ne specializăm încă din liceu”, spune liceanul.

Sebastian Diaconu, elev în clasa a X-a la același liceu, a precizat că sistemul educațional românesc e „destul de prost organizat”.

„Mai toți profesorii te pun să înveți la toate materiile și te împiedică să te axezi pe ce îți dorești să faci”, declară acesta.

Sebastian a mai menționat că prima modificare pe care ar aduce-o sistemului românesc, în ipoteza în care ar ajunge să fie ministrul Educației, ar fi implementarea modelului sistemului educațional finlandez și în țara noastră: „Consider că e foarte bun. Fiecare elev să studieze și să se axeze pe materiile pe care și le dorește”.

Publicat: 09 sept. 2019, 15:46 Autor: D. C. Life
Pe aceeași temă
×